CrapBook

CrapBook - primul Facebook dedicat exclusiv pescarilor de crap

Forumul Crap.Pro

Forum - locul in care incep discutiile legate de pescuit

Concursuri

Concursuri Crap.Pro.

Calculator Boilies

Calculator boilies

Loader

Despre Pescuitul Crapului

Lumea boiliesului partea I –a

Share

BoiliesLa fel ca multe alte noutati ce au revolutionat pescuitul din zilele noastre, boiliesul isi are originea in Anglia. Aici ca si in alte tari europene cu iesire la mare, cu exceptia pastravilor de crescatorie, se consuma aproape exclusiv doar peste marin. Datorita poluarii mai mici ca si in alte tari europenri din trecut, mai scazute in prezent, rar se consuma peste de apa dulce si aproape deloc crapul, care in schimb se pescuieste cu mare placere, mai ales exemplarele mari. Asadar in lacurile si baltile lor crapii au putut sa ajunga la virste si dimensiuni respectabile, problema in pescuit nefiind existenta sau inexistenta exemplarelor mari, deoarece acestea existau, ci faptul ca pina la aparitia in zona nadita a crapilor mari momeala era ridicata de crapii de dimensiuni mai mici. Solutia extraordinara a acestei probleme o constituie boiliesul, atit datorita dimensiunii relativ mari ca momeala (14-25 mm.) cit si datorita duritatii. Datorita particularitatilor sale in 80% din cazuri boiliesul ramine intact pina la aparitia crapilor mari in zona nadita, oferind sansa capturarii acestora. In compozitia boiliesului intra diferite materiale uscate, fainuri, prafuri, lianti, coloranti, materiale lichide, arome, indulcitori, aminoacizi, vitamine, etc. Din aceste componente se framinta o pasta de consistenta plastelinei, apoi se formeaza bilele de
14-25 mm. Diametru, care prin fierbere ulterioara duc la obtinerea produsului final - boiliesul. Pescuitul la boilies pe linga momeala speciala necesita lansete, mulinete, accesorii, monturi speciale, toate acestea formind un tot unitar ce determina complexitatea si frumusetea acestui mod de pescuit concretizata prin cresterea mare an de an a numarului pescarilor din aceasta tabara. Urmind modelul englezesc sau european cred ca este necesara si in Romania o uniune, o conlucrare, o colaborare a celor din aceasta tabara in scopul dezvoltarii acestui mod de pescuit si in scopul experimentarii de catre cit mai multi dintre noi a satisfactiilor si bucuriilor oferite de capturarea unui crap mare. Cred de asemenea ca cel mai important lucru in Romania , privind viitorul pescuitului la crap, este realizarea unei trnsformari majore in mentalitatea marii majoritati a pescarilor, schimbari care sa aiba drept scop existenta a cit mai multi crapi mari in baltile

.  noastre.Acest tel il putem atinge doar eliberind crapii mari capturati, raminind ca pozele realizate sa fie obiectul mindriei sisatisfactiei noastre. Referitor la exemplarele mai mici capturate, provenite din populari anuale, depinde de ideologia si mentalitatea fiecaruia dintre noi unde trage linia ce va delimita cantitatea de peste retinuta, eliberind restul capturilor si dind posibilitatea acestora sa creasca si probabil sa ofere in viitor satisfactii altor pescari.

 

Marea mea pasiune pentru acest mod de pescuit are doua cauze, prima fiind atractia pentru crapii mari iar a doua ar fi mentalitatea legata de pescuitul la boilies. Sa incepem cu prima cauza, cu mentalitatea specifica care se concretizeaza prin respectul ce trebuie acordat fiecarui peste prins, tratarea si manipularea cu grija a crapului si in final eliberarea lui nevatamat inapoi in mediul de viata, fapt ce reprezinta caracteristica de baza a pescuitului la boilies si anume "Prinde si Elibereaza sau Catch&Release".
Credeti-ma ca eliberarea unui crap va va oferi cel putin tot atita satisfactie si bucurie cit va oferit capturarea lui. A doua cauza a fost dorinta mea dintotdeauna de a captura crapi mari, iar speranta concretizarii acestui vis am vazut-o in pescuitul cu boilies. Totusi nu a fost chiar atit de simplu pe cit credeam si ani buni au trecut fara rezultate, continuind sa am capturi in continuare doar la porumb, dar nu am renuntat si perseverenta a inceput sa dea rezultatele mult asteptate. Probabil ca perioada mai lunga fara rezultate se datoreaza si faptului ca in zona de V si NV a tarii, unde pescuiesc, aproape nimeni nu pescuieste cu boilies iar pestii nu cunosc deloc aceasta momeala, fiind mult mai greu sa-i obisnuiesti. M-ar bucura mult daca as vedea din partea pescarilor cunoscuti de crap ai Romaniei si din partea publicatiilor de specialitate o incercare macar de mediatizare a unei mentalitati sanatoase a pescuitului la crap astfel incit incepatorii sa porneasca din start cu o ideologie si mentalitate corecta ce va duce in timp la cresterea numarului de crapi mari din apele noastre , recompensindu-ne apoi prin mult mai multe satisfactii si bucurii obtinute. Aceasta ar insemna ca pescar fiind sa eliberezi crapul prins indiferent daca regulile baltii respective impun sau nu acest lucru, dar momentan cu parere de rau pot spune ca nu se intimpla asa ceva (cel putin in partea aceasta a tarii). Cei care au pornit deja pe drumul presarat de satisfactii, bucurii dar si esecuri al pescuitului la crap sint constienti de marea varietate a ofertei de ingrediente ce intra in compozitia boiliesurilor cit si de oferta bogata de boiliesuri gata facute (ready made) a multor firme, dintre care unele consacrate deja.
Fiecare dintre voi care devine adept al pescuitului la crap cu boilies va parcurge obligatoriu anumiti pasi de la folosirea boiliesurilor gata facute pina la stadiul in care-si va face propriile boiliesuri, alcatuindu-si propriile compozitii, propriile retete. Ca incepator in tabara pescarilor cu boilies puteti alege dintr-o mare varietate de boiliesuri gata facute, ceea ce va va ajuta sa nu va pierdeti pentru inceput in amanunte. In plus, la
inceput cumpararea de boiliesuri gata facute va va ajuta sa petreceti mai mult timp pe balta si nu in bucatarie. Cu toate acestea, cu timpul, experienta acumulata, dorinta de a prinde crapi mari si de a acumula in continuare mai multa informatie, va vor determina sa incercati sa va faceti propriile boiliesuri si credeti-ma capturarea unui crap capital cu boilies facut de voi va va dubla satisfactia avuta.
Secretul unui pescuit reusit, cu satisfactii multe este in primul rind folosirea unor boiliesuri de calitate. Despre aceste "boiliesuri bune" fiecare are parerea lui personala si toti considera boiliesurile facute de ei ca fiind cele mai bune. Pentru a ajunge acolo incit nu numai sa
ginditi acest lucru ci intradevar sa fie asa este necesar sa cunoasteti foarte bine ingredientele boiliesurilor, materialele de baza, aromele, multitudinea de ingredienti secundari dar cu o mare influenta supra calitatii. Marea majoritate a acestor ingrediente erau accesibile pina nu demult doar in stainatate, dar in momentul de fata se gasesc intr-o foarte bogata oferta si in magazinele din Romania.
Nu vreau sa ma intelegeti gresit, nu vreau sa spun ca puteti prinde crap mare doar cu boiliesuri facute de voi, dimpotriva pe piata se gasesc boiliesuri gata facute de foarte, foarte buna calitate ale unor firme deja consacrate cum ar fi richworth, nutrabaits, pelzer baits, nash, etc. insa din pacate acestea au preturi destul de piperate. Parerea mea este ca decit sa pescuiti cu boilisuri ieftine, de calitate incerta mai bine cu acei bani va faceti propriile boiliesuri.
Articolele urmatoare le-am conceput in sprijinul acelora care vor sa experimenteze bucuriile aduse de propriile boiliesuri, de aceea voi incerca sa va ajut sa intelegeti calea de a alcatui o foarte buna compozitie si calitate a boiliesurilor facute de voi. Pentru aceasta va trebui sa va familiarizati cu tot ceea ce intra in compozitia boiliesului, putind clasifica pentru inceput aceste componente in felul urmator:
boilie mixuri gata facute (ready mix) incluzind aici si mai noi aparutele mixuri pentru boilies flotant (pop-up mix, mix flottant)
ingrediente de baza atractanti (attractors)
atractanti de concentratie mare (high concentrate attractors)
natural fish attractors
vietati acvatice uscate (dried aquatic animals)
coloranti (colorants)
indulcitori (sweetner)
stimulatori de apetit (apetite stimulators)
condimente concentrate (concentrated spices)
arome uleiuri (oils)
boostere pentru nada si pentru momeala (bait booster ; boilie booster)
dip-uri pentru boilie spray-uri activatoare
paste folosite pentru momeala (pates; teig)
peleturi (pellet)
seminte (particles)
Pentru inceput sa vedem o explicatie sumara a fiecarei componente urmind ca in articolele urmatoare sa intram in detalii pentru fiecare component sau ingredient. Boilie mixuri gata facute sunt amestecuri bine alese, bine gindite si bine proportionate intre ingredientele uscate din compozitia boiliesurilor, putind fi folosite in starea in care le-ati cumparat sau putind adauga si alte ingrediente dar cu masura. O noua generatie a mixurilor sint cele pentru boiliesuri flotante (pop-up mix). Ingredientele de baza ale boiliesurilor le putem gasi in momentul de fata intr-o foarte mare varietate dar le putem clasifica in trei categorii: ingrediente de origine animala, ingrediente de origine vegetala si seminte. Aceste fainuri si ingrediente uscate va vor ajuta sa obtineti boiliesuri de buna calitate oferind posibilitatea ca prin combinarea lor sa alcatuiti propriile voastre mixuri, retete sau sa schimbati compozitia mixurilor cumparate de gata.
Atractanti - marea majoritate se prezinta sub forma de lichide viscoase obtinute din amestecul bine controlat, proportionat si stabil dintre stimulatori de apetit, uleiuri, aminoacizi, vitamine,etc. Atractanti concentrati - sunt concentrate sub forma de praf obtinute din substante naturale bogate in aminoacizi si vitamine. Natural fish attractor se obtine din hrana naturala, obisnuita in mediu natural al pestilor si se prezinta ca extracte sub forma de praf ce vor diminua banuielile crapilor si le vor trezi curiozitatea pentru boilies.
Vietati acvatice in stare uscata se prezinta sub forma de praf si rezulta prin macinarea fina a diferitelor vietati din mediu acvatic natural fiind bine cunoscute de catre crapi si cu o concentratie mare de vitamine si saruri minerale. Coloranti au rolul de a da culoarea dorita de catre voi boiliesurilor si se pot prezenta sub forma de praf sau in forma lichida, sint foarte intensive si pentru o buna omogenizare se recomanda dozarea lor in amestecul de oua folosit sau in ingredientele lichide si nu in mixul uscat.
Indulcitori au rolul de a indulci amestecul de baza. Folosirea indulcitorilor corespunzatori are o foarte mare importantain fabricarea boiliesurilor si se pot folosi indiferent daca doriti sa faceti boiliesuri cu izuri, arome dulci sau boiliesuri puturoase sau boiliesuri cu condimente.
Stimulatori de apetit se prezinta in general sub forma de prafuri si reusesc sa faca irezistibila pentru crapi momeala noastra.
Concentrate de condimente sunt concentrate foarte puternice ale diferitelor condimente si se prezinta in general sub forma de prafuri.
Arome sunt ingrediente de importanta majora in fabricarea boiliesurilor de calitate, bune. Se caracterizeaza printr-o combinatie perfecta de gust,iz si miros, de obicei sint viscoase si de o concentratie foarte mare. Se raspindesc foarte bine in apa trezind intotdeauna interesul pestilor.
Uleiurile sunt ingrediente care sporesc considerabil capacitatea de atractie a momelii, ajuta la gasirea boiliesului de catre crapi si contribuie la retinerea lor in jurul zonei nadite. Essential oil concentrate de arome dizolvate in uleiuri. Se folosesc in cantitati foarte mici
dar au importanta majora in calitatea boiliesului.
Boostere pentru momeala sunt ingrediente de adaos lichide la boiliesuri, pelete, seminte foarte puternice. Puteti imbiba in ele sau puteti doar stropi cu ele boiliesurile, peletele, semintele, alunele, etc. cu care naditi avind in vedere ca semintele fierte au mare capacitate
de absortie. Boostere pentru boiliesuri sunt boostere concepute pentru boiliesurile cu care pescuiti, hiperconcentrate, ce vor elimina aroma pe parcursul a cel putin 12 ore de pescuit. Bait enhancer se prezinta sub forma lichida si se diferentiaza de boostere prin concentratia mult mai mare de zahar, prin viscozitate mai mare. Poate fi folosit in orice sezon.
Dip-uri se prezinta sub forma de lichide foarte viscoase. Ingredientele sale uleioase si cele dizolvabile in apa vor garanta succesul folosirii lor. Se da o baie in acest lichid boiliesului care in cel mai scurt timp va trezi interesul crapilor.
Spray-urile reprezinta o solutie simpla, rapida si eficienta de a aromatiza boiliesul, fiind recomandate mai ales in sezonul rece.
Pastele pentru cirlig pot fi folosite individual formind momeala sau le puteti folosi pentru a imbraca intr-o camasa exterioara boiliesul. Au capacitatea de a se dizolva progresiv in apa astfel incit mentin timp indelungat efectul atragator.
Pelete sunt folosite ca furaj si medicament in bazele piscicole, in crescatorii, avind un continut ridicat de proteine,faina de peste,prezentindu-se sub forma de particule de diferite granulatii.
Seminte diferitele seminte cu continut ridicat de uleiuri pot fi folosite cu succes crude sau verzi, fierte, prajite atit in prenadirea locului de pescuit cit si prin utilizarea lor la fabricarea boiliesurilor in stare macinata sau semintele foarte mici se pot folosi si intregi.

 

Activities
X
Please Login
Chat
X
Please login to be able to chat.
Applications
Activities
Chat (0)
Contactati-ne
Noi pe FaceBook
Sus Sus Sus